CAZINOUL

Deşi azi oraşul nostru este considerat de către unii ca unul provincial, în secolele anterioare el avea o viaţă mondenă zgomotoasă. În 2 decembrie 1832 s-a hotărît înfiinţarea cazinoului din Tîrgu-Mureş, care a fost deschis în 15 ianuarie 1833.

Nu se ştie cui a aparţinut ideea înfiinţării, dar se pare că ea a venit dinspre aristocraţia provincială. Azi, cazinoul este locul unde sînt practicate jocuri de noroc, însă în epocă, el era mai mult un club al aristocraţilor unde se citea presa, se purtau discuţii elevate, se juca cărţi şi alte jocuri de societate şi se fuma pipă.Acest lucru reiese clar din primele puncte ale statutului de înfiinţare al cazinoului care afirmă că aceasta este un instrument care ajută la învăţarea discutării elegante, la cunoaşterea mai bună a situaţiei din ţară şi din străinătate.
Statutul cazinoului, construit după modelul clujean, prevedea pentru fiecare membru al cazinoului plata unei cotizaţii de 10 forinţi. În afară membrilor cu drepturi depline, existau membrii de onoare şi invitaţi. Aceştia din urmă aveau dreptul la o şedere de opt zile în camerele de oaspeţi ale cazinoului, dacă nu erau tîrgumureşeni, dar pentru o perioadă mai lungă aveau nevoie de consimţămîntul preşedintelui instituţiei. Prevederile referitoare la perioada de timp cît puteau să stea invitaţii s-au schimbat de-a lungul timpului.

Din banii adunaţi de la membrii cazinoului, au fost cumpărate între altele cărţi, ziare, pipe, cărţi de joc, tutun, ulei de lampă şi lumînări. Pentru a mări încasările un timp ei s-au gîndit la vînzarea de vin şi tutun însă majoritatea membrilor nu a fost de acord, ei fiind în mare parte preoţi, profesori de teologie etc. După fondare, cazinoul a închiriat o casă lîngă piaţă, la etajul căruia au fost mobilate camere pentru citit iar la parter erau sălile de joc. Din cauza numeroaselor plîngeri, pentru nefumători a fost mobilată o cameră separată iar slujitorii membrilor au fost scoşi din sălile de joc. În afară de cărţi, cazinoul dispunea şi de mese de biliard.

Statutul instituţiei prevedea ca aceasta să dispună permanent de cretă şi de tacuri pentru jucători. Pentru că mesele de biliard erau scumpe şi bugetul cazinoului era mic, era prevăzut că nu au dreptul la biliard cei care nu sunt obişnuiţi cu jocul şi cei care vor să înveţe jocul. Au fost plîngeri şi împotriva unor membrii care în febra jocului uitînd de bunele maniere vorbeau urît şi cu glas tare deranjînd pe ceilalţi. Că bugetul era mic se poate reiasă şi din faptul că după un timp pipa şi tutunul nu mai erau oferite din oficiu membrilor, iar cărţile de joc care nu mai puteau fi folosite ca atare erau tăiate şi folosite pentru aprinderea pipelor.