ADĂPOSTUL SĂRACILOR  ȘI  BISERICA  REFORMATĂ

În Europa, în timpul evului mediu sărăcia a persistat aproape tot timpul, find cauzată de mai mulţi factori care se încadrau în general categoriei catastrofelor naturale. Oraşul nostru, oricît de prosper ar fi fost de-a lungul tipului, totuşi avea oameni care, neavînd casă şi nici venituri, trăiau din cerşit. Ameliorarea situaţiei persoanelor, cîteodată a familiilor în cauză, era în general atribuţia preoţilor. Din veniturie realizate, ei găseau cîţiva bănuţi şi pentru săracii oraşului.
Nu rareori burghezimea înstărită ajuta şi ea cu diferite donaţii. De exemplu, porţiunea de teren situată în strada Ştefan cel Mare de azi a ajuns în proprietatea Bisericii reformate prin donaţia domnişoarei Sásvári. Ea, neavînd moştenitori, a dispus în testamentul ei ca biserica, în schimbul obţinerii proprietăţii terenului, să înfiinţeze acolo un adăpost pentru săraci. Lucrările de construcţie ale acestuia au fost începute în 1638, apoi la sfîrşitul secolului XVII şi la începutul celui următor credincioşii reformaţi au mai construit o biserică şi o clopotniţă din lemn.

Imediat după terminarea construirii, casa săracilor a fost dată în folosinţă. Regulile adăpostului erau foarte severe, nu erau tolerate băutura sau cearta între cei care trăiau acolo. Locuitorii ei trebuiau să ia parte împreună cu preotul bisericii la slujbele zilnice, fiind acceptate numai persoanele care aparţineau confesiunii reformate, lucru care cauza dispute între protestanţi şi reprezentanţii celorlaltor confesiuni. Locuitorii adăpostului care se certau în public erau amendaţi, în caz de recidivă ei fiind daţi afară. Oamenii au fost liberi ca să umble la cerşit în folosul comunităţii, dar numai în timpul zilei, hoinăreala de noapte nu era permisă. Produsele primite erau adunate într-un depozit comun. Astfel, nevoiaşii oraşului au fost adunaţi, ei aveau un acoperiş deasupra capului şi primeau şi de mîncare. Toate acestea însă nu erau "pe gratis". Ei trebuiau să presteze muncă în folosul comunităţii lor. Pe lîngă cerşit ei se mai ocupau cu cultivarea plantelor şi creşterea animalelor. Făcînd un lucru util, avînd un venit oarecare, ei nu se mai simţeau inutili societăţii şi adăpostul săracilor prospera. După un timp ei au cumpărat un cal şi o căruţă cu care, transportau grîu la morărit.

În anul 1788 teritoriul pe care a fost construit adăpostul a ajuns în administraţia oraşului, care sub pretextul că nu există fonduri pentru o instituţie de acest fel, l-a desfiinţat. Biserica reformată a păstrat numai porţiunea de teren unde au fost biserica şi clopotniţa de lmn. Între 1815 şi 1830 acolo a fost înălţată biserica, numită mică (comparînd-o cu dimensiunile bisericii din Cetate este de înţeles această denumire), parohia, locuinţa rectorului şi şcoala pentru fete şi băieţi. Biserica a fost sfinţită în 1830 şi resfinţită în 1856, deoarece după Revoluţia din 1848 ea a fost folosită ca spital militar.