 |
 |
CASA BORNEMISSZA
Casa de pe strada Târgului (fosta Eötvös și Sáros) nr. 1. este menționată pentru prima dată în literatura de specialitate cu denumirea de „casa Bornemisza” într-un studiu din 1942 al lui Kelemen Lajos, însă fără nici o precizare a sursei. Probabil datele lui Kelemen au fost folosite și de Kiss Pál într-o monografie a orașului. Deocamdată nu se știe, dacă Kelemen se baza pe date arhivistice sau pur și simplu a notat o denumire existentă în memoria colectivă a târgumureșenilor, cert este însă, că în literatura de specialitate a ultimelor decenii casa apare cu această denumire, în primul rând în cartea foarte populară scrisă de Keresztes Gyula, de unde a fost preluată mai recent și de către Ioan Eugen Man. Cercetarea amănunțită a izvoarelor arhivistice ne demonstrează însă, că istoria acestei casei este legată de o altă familie și de un alt personaj important al Târgu-Mureșului de odinioară.
Pentru a cunoaște istoria clădirii de pe strada Târgului nr. 1., mai întâi trebuie să tratăm istoria casei din vecinătatea nordică. În memoria colectivă a târgumureșenilor și în literatura de specialitate, această casă figurează ca „casa Haller”. De această dată izvoarele arhivistive par să confirme tradiția. Potrivit protocolului Consiliului Juraților din Târgu-Mureș, comitele Haller Gábor, în 1790, a cerut din terenul public al orașului a parcelă aflată între pârâul de sub cetate și casa sa. Unele date arhivistice ne îndeamnă să credem, că la mijlocul secolului al XVIII-lea acest lot era în proprietatea familiei Bornemisza (în 1761 vistiernicul Bornemisza Ignác depune jurământul de încorporare ca proprietar al unei casei de colț, pe lângă pârâu) și ne face să presupunem, că istoricii pur și simplu au confundat datele referitoare la proprietarii caselor vecine, casa de pe str. Târgului nr.1 devenind în acest fel „casa Bornemisza”.
După ce am clarificat relațiile de proprietate ale casei vecine, putem căuta cu mult mai mare siguranță date referitoare la casa de pe str. Târgului nr. 1. Arhiva orașului Târgu-Mureș păstrează un document din 1813, referitor la un diferend de vecinătate dintre Haller Gábor și negustorul armean Csiki Márton. Problemele de hotărnicie au apărut în partea estică a loturilor. Acolo, terenul din spatele casei Haller era în proprietatea lui Csiki, fiind astfel împiedicat accesul lui Haller în propria sa curte. Acest document ne dezvăluie circumstanța foarte de importantă, anume că Haller Gábor și Csiki Márton erau vecini.
O cerere a magistratului către Guberniu ne dă informații și mai importante despre casa lui Csiki Márton. Din aceasta aflăm, că în 1815 noua casă cu un număr de 27 de încăperi era deja finalizată. Scrisoarea magistratului precizează, că etajul a fost construit 4 ani mai devreme, însă dinainte casa a fost construită cu un singur nivel, proprietarul locuind în această casă cu un singur nivel timp de 8 ani. Scrisoarea magistratului e datată 24 februarie 1815. Pe baza datelor de mai sus putem calcula, că prima casă cu un singur nivel era construită în jurul anului 1803, fiind supraetajată în jurul anului 1811. Este extrem de importantă însemnarea despre cele 27 de încăperi ale casei: având în vedere că respectiva clădire de pe str. Târgului are 26–27 de încăperi, este cert, că clădirea actuală este identică cu cea aminită în izvoare și că în 1811 ea era deja finalizată la dimensiunile actuale. În oglinda cercetărilor de parament, presupunem că în prima fază s-ar fi construit o clădire cu planimetria în L, cuprinzând aripa de nord și primele 7 axe ale clădirii (inclusiv gangul), în faza a doua urmând să fie construite aripa de sud și etajul.
În ultimele decenii ale secolului al XVIII-lea, apar tot mai des în izvoarele arhivistice negustorii armeni din oraș. Mulți dintre ei la sfârșitul secolului cumpără case și obțin statutul de cetățeni ai Tîrgu-Mureșului. Csiki Márton al II-lea (cca. 1750–1828), constructorul casei era fiul unui negustor originar din Dumbrăveni, cu nume identic, sosit în oraș în anii 1750. La începutul secolului al XIX-lea, Csiki Márton II. era deja între cei mai înstăriți cetățeni ai orașului. Din protocolul ședinței Consiliului Juraților a anului 1810, aflăm, că a cumpărat moșia Remetea (sat învecinat cu Târgu-Mureș, pe malul vestic al râului Mureș) de la contele Lázár, planificând achiziționarea altor terenuri de la cetățeni târgumureșeni. A decedat în anul 1828, la vârsta de 78 de ani, fiind înmormântat în cripta bisericii iezuite din Târgu-Mureș. Urmașii săi, în secolul al XIX-lea, au avut un rol important în societatea Târgu-Mureșului. Bogăția familiei este indicată și de faptul că, în anul 1862, fii săi, Márton și Gergely erau cei mai mari proprietari de pământ din Târgu-Mureș.
După unele surse bibliografice, casa, la sfârșitul secolului al XIX-lea, era încă în proprietatea familiei Csiki. La cumpăna secolelor XIX–XX, până în anul 1918, funcționa într-o parte a clădirii, direcția finanțelor din oraș. Cândva, în primele decenii ale secolului, clădirea a fost cumpărată de Pontet Sándor, un inginer de origine elvețiană, în curte fiind construite ateliere. După cel de-al II-lea război mondial, până-n primii ani ai noului mileniu a funcționat sub diferite forme ca fabrică de pantofi.
Descrierea edificiului
Fațada principală a clădirii cuprinde 2 nivele și dispune de 10 axe. Poarta și gangul carosabil este amplasată în axele 6–7. Ferestrele parterului au un ancadrament simplu de tencuială, cu un bolțar median marcat deasupra ancadramentului; sub pervazuri sunt aplicate benzi orizontale, la margini fiind flancate de câte un element vertical. Deasupra ferestrelor parterului putem observa panouri dreptunghiulare din tencuială, de o lățime mai redusă față de cea a ferestrelor. Ferestrele etajului au ancadramente cu colțuri superioare evazate și cu bolțar median marcat deasupra ancadramentului; aici suprafațele de sub pervaz sunt decorate cu chenare dreptunghiulare. La parter, fațada este articulată cu perechi de lesene simple, deasupra lor, la nivelul etajului, fiind amplasate perechi de pilaștri cu capiteluri toscane stilizate, decorate cu rozete. Pe baza fotografiilor de arhivă putem constata, că fațada actuală este una complet reconstituită pe parcursul restaurărilor din anii 1980.
În curte, foișorul deschis, cu arcade semicirculare și în mâner de coș reprezintă cea mai importantă valoare arhitectural-estetică a clădirii. Este una dintre cele mai importante caracteristici ale barocului târgumureșean: apare la o serie de clădiri din oraș, în primul rând, în curțile interioare ale palatelor nobiliare. Într-o variantă mai elegantă îl întâlnim chiar la primul palat baroc al orașului, la palatul Toldalagi (P-ța Trandafirilior, nr 11.), dar apare și în interiorul curții palatului Teleki (Strada Revoluției, nr. 1.), în casa cu nr. 7. din Piața Bolyai, la sediul scaunului Mureș (str. Bolyai nr. 8.) și în fosta casă Wesselényi înglobat azi în biblioteca Teleki.
Încăperile parterului sunt boltite în mare parte cu bolți semicilindrice cu penetrații, cele ale etajului sunt acoperite cu tavane simple. În interior s-a păstrat în mai multe încăperi, tâmplăria originală a ferestrelor și a ușilor. În camerele aflate la nord de gangul clădirii la parter și la etaj cercetările stratigrafice au depistat picturi murale, în parte pictate cu mâna, în parte cu șablon, reprezentând motive vegetale și figurative.
Pe balustrada de lemn păstrată în holul scării este montat un cartuș de lemn decorat cu ghirlande caracteristice stilului zopf, confecționat cândva în prima parte a secolului al XIX-lea. Pe acest element decorativ, de altfel foarte simplu executat, pe latura dinspre scară este inscripționată monograma constructorului, „C M” (Csiki Márton); pe partea cealaltă apare însă un simbol al negustorilor, compus dintr-o ancoră, o cruce și cifra arabă „4”.
Fațada, curtea interioară, pictura murală a interiorului și șarpanta barocă dau clădirii un caracter baroc accentuat, fiind unul dintre puținele monumente târgumureșene din această epocă, care nu a fost radical transformat sau modificat în secolul al XIX-lea. Importanța monumentului este sporită de faptul, că este o casă construită de un orășean (și nu de membrii aristocrației mari) în stilul palatelor nobiliare.
Bibliografie
Benkő Károly, Marosvásárhely szabad királyi város leírása 1862-ben, red. Pál-Antal Sándor, Marosvásárhely, 2001.
Keresztes Gyula, Marosvásárhely régi épületei, Marosvásárhely, 1998.
Man, Ioan Eugen, Târgu Mureș. O istorie urbană de la începuturi până în anul 1850, Târgu-Mureș, 2006.
Sipos Lajos, Marosvásárhelyi mesélő házak, Marosvásárhely, 1999.
Serviciul Județean al Arhivelor Naționale, Mureș. Fond Primăria orașului Tg. Mureș.
Str. Tîrgului nr. 1
Casa de pe strada Târgului (fosta Eötvös și Sáros) nr. 1. este menționată pentru prima dată în literatura de specialitate cu denumirea de „casa Bornemisza” într-un studiu din 1942 al lui Kelemen Lajos, însă fără nici o precizare a sursei. Probabil datele lui Kelemen au fost folosite și de Kiss Pál într-o monografie a orașului. Deocamdată nu se știe, dacă Kelemen se baza pe date arhivistice sau pur și simplu a notat o denumire existentă în memoria colectivă a târgumureșenilor, cert este însă, că în literatura de specialitate a ultimelor decenii casa apare cu această denumire, în primul rând în cartea foarte populară scrisă de Keresztes Gyula, de unde a fost preluată mai recent și de către Ioan Eugen Man. Cercetarea amănunțită a izvoarelor arhivistice ne demonstrează însă, că istoria acestei casei este legată de o altă familie și de un alt personaj important al Târgu-Mureșului de odinioară.
Pentru a cunoaște istoria clădirii de pe strada Târgului nr. 1., mai întâi trebuie să tratăm istoria casei din vecinătatea nordică. În memoria colectivă a târgumureșenilor și în literatura de specialitate, această casă figurează ca „casa Haller”. De această dată izvoarele arhivistive par să confirme tradiția. Potrivit protocolului Consiliului Juraților din Târgu-Mureș, comitele Haller Gábor, în 1790, a cerut din terenul public al orașului a parcelă aflată între pârâul de sub cetate și casa sa. Unele date arhivistice ne îndeamnă să credem, că la mijlocul secolului al XVIII-lea acest lot era în proprietatea familiei Bornemisza (în 1761 vistiernicul Bornemisza Ignác depune jurământul de încorporare ca proprietar al unei casei de colț, pe lângă pârâu) și ne face să presupunem, că istoricii pur și simplu au confundat datele referitoare la proprietarii caselor vecine, casa de pe str. Târgului nr.1 devenind în acest fel „casa Bornemisza”.
După ce am clarificat relațiile de proprietate ale casei vecine, putem căuta cu mult mai mare siguranță date referitoare la casa de pe str. Târgului nr. 1. Arhiva orașului Târgu-Mureș păstrează un document din 1813, referitor la un diferend de vecinătate dintre Haller Gábor și negustorul armean Csiki Márton. Problemele de hotărnicie au apărut în partea estică a loturilor. Acolo, terenul din spatele casei Haller era în proprietatea lui Csiki, fiind astfel împiedicat accesul lui Haller în propria sa curte. Acest document ne dezvăluie circumstanța foarte de importantă, anume că Haller Gábor și Csiki Márton erau vecini.
O cerere a magistratului către Guberniu ne dă informații și mai importante despre casa lui Csiki Márton. Din aceasta aflăm, că în 1815 noua casă cu un număr de 27 de încăperi era deja finalizată. Scrisoarea magistratului precizează, că etajul a fost construit 4 ani mai devreme, însă dinainte casa a fost construită cu un singur nivel, proprietarul locuind în această casă cu un singur nivel timp de 8 ani. Scrisoarea magistratului e datată 24 februarie 1815. Pe baza datelor de mai sus putem calcula, că prima casă cu un singur nivel era construită în jurul anului 1803, fiind supraetajată în jurul anului 1811. Este extrem de importantă însemnarea despre cele 27 de încăperi ale casei: având în vedere că respectiva clădire de pe str. Târgului are 26–27 de încăperi, este cert, că clădirea actuală este identică cu cea aminită în izvoare și că în 1811 ea era deja finalizată la dimensiunile actuale. În oglinda cercetărilor de parament, presupunem că în prima fază s-ar fi construit o clădire cu planimetria în L, cuprinzând aripa de nord și primele 7 axe ale clădirii (inclusiv gangul), în faza a doua urmând să fie construite aripa de sud și etajul.
În ultimele decenii ale secolului al XVIII-lea, apar tot mai des în izvoarele arhivistice negustorii armeni din oraș. Mulți dintre ei la sfârșitul secolului cumpără case și obțin statutul de cetățeni ai Tîrgu-Mureșului. Csiki Márton al II-lea (cca. 1750–1828), constructorul casei era fiul unui negustor originar din Dumbrăveni, cu nume identic, sosit în oraș în anii 1750. La începutul secolului al XIX-lea, Csiki Márton II. era deja între cei mai înstăriți cetățeni ai orașului. Din protocolul ședinței Consiliului Juraților a anului 1810, aflăm, că a cumpărat moșia Remetea (sat învecinat cu Târgu-Mureș, pe malul vestic al râului Mureș) de la contele Lázár, planificând achiziționarea altor terenuri de la cetățeni târgumureșeni. A decedat în anul 1828, la vârsta de 78 de ani, fiind înmormântat în cripta bisericii iezuite din Târgu-Mureș. Urmașii săi, în secolul al XIX-lea, au avut un rol important în societatea Târgu-Mureșului. Bogăția familiei este indicată și de faptul că, în anul 1862, fii săi, Márton și Gergely erau cei mai mari proprietari de pământ din Târgu-Mureș.
După unele surse bibliografice, casa, la sfârșitul secolului al XIX-lea, era încă în proprietatea familiei Csiki. La cumpăna secolelor XIX–XX, până în anul 1918, funcționa într-o parte a clădirii, direcția finanțelor din oraș. Cândva, în primele decenii ale secolului, clădirea a fost cumpărată de Pontet Sándor, un inginer de origine elvețiană, în curte fiind construite ateliere. După cel de-al II-lea război mondial, până-n primii ani ai noului mileniu a funcționat sub diferite forme ca fabrică de pantofi.
Descrierea edificiului
Fațada principală a clădirii cuprinde 2 nivele și dispune de 10 axe. Poarta și gangul carosabil este amplasată în axele 6–7. Ferestrele parterului au un ancadrament simplu de tencuială, cu un bolțar median marcat deasupra ancadramentului; sub pervazuri sunt aplicate benzi orizontale, la margini fiind flancate de câte un element vertical. Deasupra ferestrelor parterului putem observa panouri dreptunghiulare din tencuială, de o lățime mai redusă față de cea a ferestrelor. Ferestrele etajului au ancadramente cu colțuri superioare evazate și cu bolțar median marcat deasupra ancadramentului; aici suprafațele de sub pervaz sunt decorate cu chenare dreptunghiulare. La parter, fațada este articulată cu perechi de lesene simple, deasupra lor, la nivelul etajului, fiind amplasate perechi de pilaștri cu capiteluri toscane stilizate, decorate cu rozete. Pe baza fotografiilor de arhivă putem constata, că fațada actuală este una complet reconstituită pe parcursul restaurărilor din anii 1980.
În curte, foișorul deschis, cu arcade semicirculare și în mâner de coș reprezintă cea mai importantă valoare arhitectural-estetică a clădirii. Este una dintre cele mai importante caracteristici ale barocului târgumureșean: apare la o serie de clădiri din oraș, în primul rând, în curțile interioare ale palatelor nobiliare. Într-o variantă mai elegantă îl întâlnim chiar la primul palat baroc al orașului, la palatul Toldalagi (P-ța Trandafirilior, nr 11.), dar apare și în interiorul curții palatului Teleki (Strada Revoluției, nr. 1.), în casa cu nr. 7. din Piața Bolyai, la sediul scaunului Mureș (str. Bolyai nr. 8.) și în fosta casă Wesselényi înglobat azi în biblioteca Teleki.
Încăperile parterului sunt boltite în mare parte cu bolți semicilindrice cu penetrații, cele ale etajului sunt acoperite cu tavane simple. În interior s-a păstrat în mai multe încăperi, tâmplăria originală a ferestrelor și a ușilor. În camerele aflate la nord de gangul clădirii la parter și la etaj cercetările stratigrafice au depistat picturi murale, în parte pictate cu mâna, în parte cu șablon, reprezentând motive vegetale și figurative.
Pe balustrada de lemn păstrată în holul scării este montat un cartuș de lemn decorat cu ghirlande caracteristice stilului zopf, confecționat cândva în prima parte a secolului al XIX-lea. Pe acest element decorativ, de altfel foarte simplu executat, pe latura dinspre scară este inscripționată monograma constructorului, „C M” (Csiki Márton); pe partea cealaltă apare însă un simbol al negustorilor, compus dintr-o ancoră, o cruce și cifra arabă „4”.
Fațada, curtea interioară, pictura murală a interiorului și șarpanta barocă dau clădirii un caracter baroc accentuat, fiind unul dintre puținele monumente târgumureșene din această epocă, care nu a fost radical transformat sau modificat în secolul al XIX-lea. Importanța monumentului este sporită de faptul, că este o casă construită de un orășean (și nu de membrii aristocrației mari) în stilul palatelor nobiliare.
Bibliografie
Benkő Károly, Marosvásárhely szabad királyi város leírása 1862-ben, red. Pál-Antal Sándor, Marosvásárhely, 2001.
Keresztes Gyula, Marosvásárhely régi épületei, Marosvásárhely, 1998.
Man, Ioan Eugen, Târgu Mureș. O istorie urbană de la începuturi până în anul 1850, Târgu-Mureș, 2006.
Sipos Lajos, Marosvásárhelyi mesélő házak, Marosvásárhely, 1999.
Serviciul Județean al Arhivelor Naționale, Mureș. Fond Primăria orașului Tg. Mureș.
